După un 2018 în care impresia generală a fost că update-urile de Windows 10 au creat mai multe probleme de cât au rezolvat, Microsoft vine cu o soluție care ar putea rezolva temporar cele mai grave situații.

În cazul în care un update de Windows 10 a creat o problemă ce nu poate fi rezolvată de sistemul de operare și este atât de gravă încât acesta nu mai poate porni, update-ul care a cauzat problema va fi dezinstalat automat. Soluția de ultimă instanță a celor de la Microsoft folosește imaginile create înainte de instalarea update-ului care a cauzat problema, pentru a reveni automat la ultima stare cunoscută și salvată care a funcționat.

Pentru a evita ca situația să se repete, update-ul automat al sistemului de operare va fi întrerupt pentru 30 de zile, vreme care, speră cei de la Microsoft, va fi suficientă pentru rezolvarea problemelor cauzate de actualizări. Dezinstalarea automată va funcționa inclusiv pentru update-urile instalate manual de către utilizatori sau administratorii de sistem.

Soluția pe care Microsoft urmează să o implementeze vine după ce anul trecut toate update-urile majore au creat probleme pentru utilizatorii de Windows 10, iar Microsoft a decis ca în 2019 să se concentreze mai puțin de facilități noi și mai mult pe stabilitatea sistemului de operare.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/windows-10-va-dezinstala-automat-update-urile-care-creeaza-probleme-18935767

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here