Telefonul Samsung făcut să reziste la orice căzătură

orange.ro

Samsung face telefoane scumpe și performante, dar mai are o categorie aparte: telefoane rezistente. Iar dacă seria Galaxy S nu e pentru toți – că sunt scumpe și fragile – cele XCover ar putea fi. Acesta e noul model al companiei. 

Dacă îți doreai de mult timp un smartphone căruia să nu-i porți de grijă, Samsung a lansat de curând cel mai nou membru al familie Galaxy XCover.

Samsung Galaxy XCover 4s, momentan, este disponibil doar în Italia. Nu ar trebui să dureze mult până când îl vei putea cumpără și din România. Și așa vei ști că nu îți distrugi telefonul într-o ploaie, în praf sau zăpadă. 

Prețul e de circa 300 de euro și producătorul se laudă că ar trebui să facă față cu brio la orice circumstanțe. Este certificat IP68 pentru rezistență la apă sau praf și MIL-STD 810G pentru rezistență la șocuri.

Configurația hardware este una mainstream, dar ar trebui să fie suficientă pentru a-ți face treaba. Are un ecran HD de 5 inci, un procesor Exynos 7885, 3 GB RAM și o memorie internă de 32 GB care poate fi extinsă cu ușurință, prin intermediul unor carduri microSD.

Are o cameră de 16 megapixeli pe spate cu F/1.7 și o cameră frontală de 5 megapixeli cu F/2.2. Poate că bateria ți-ai fi dorit să fie un pic mai mare. Aceasta este de 2.800 mAh. Ar trebui să te țină departe de priză pe parcursul unei zile.

Telefonul dispune de Android 9 Pie, adică cea mai nouă versiune a sistemului de operare întreținut de Google. În plus, are și un buton fizic pe lateral pe care îl poți personaliza pentru a deschide o aplicație sau a efectua o anumită acțiune.

Folosește cuponul de reducere QUICK456 pentru 3% reducere pe QuickMobile.ro3% reducere
Folosește cuponul de reducere QUICK456 pentru 3% reducere pe QuickMobile.ro
Cuponul QUICK456 îți aduce 3% reducere pe site-ul QuickMobile.ro indiferent de valoare comenzii. Reducerea se poate acumula și cu alte reduceri existente pe site.
QUICK456
orange.ro

Latest articles

WhatsApp testează o funcție pentru combaterea știrilor false

Ai primit și tu de la prietenii tăi un mesaj redicrecționat, nu? Imposibil să nu primești :D, dar acum WhatsApp lucrează la...

Note 20 și Note 20 Ultra, noile telefoane de la Samsung

Samsung știe să facă un telefon, știe să îl facă bine, știe să îl facă cu un design superb, știe să îl...

Disney+ a trecut de 57.5 milioane de abonați

Bob Chapek, directorul General la The Walt Disney Company a distribuit numărul de abonați a serviciului de streaming Dinsney+, acesta a trecut...

Cel mai ieftin telefon 5G de pe piață

Realme V5 5G este cel mai ieftin telefon 5G de pe piață. Momentan nu pe piața din România, dar în viitor cel...

Related articles

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here